Logo 100 Absolut Artists

Consuma Responsabil

Logo 100 Absolut Artists
ADAM'S NEST

ADAM'S NEST

Răzvan Nicolae Rusu & Vlad Alui Gheorghe, mid-twenties, din Iași, unul pregătindu-se de o carieră în farmacie, celălalt scriind o lucrare de doctorat despre memorialistică, s-au întâlnit pe drum. În 2017, după câteva zile la mare, Vlad se întorcea acasă, într-un tren CFR, cu un foarte bun prieten, care mai apoi a devenit fotograful trupei, Andrei Popa. După multele ore de mers, și după un playlist absolut revelator, întâlnirea dintre ei, spun cei doi, a fost inevitabilă. Au stat în prima seară în „The Nest“, așa cum numeau ei o garsoniera mică din centrul orașului, și au pus cap la cap niște bucăți de piese, lăsând să meargă în fundal un meci de calificare în grupele Europa League. La scurt timp după seara aceea, au început să privească puțin mai serios partea muzicală și au înregistrat primele două piese – „That Dress“ și „So Far“ – care, după ce au fost postate pe YouTube, le-au adus în foarte scurt timp câteva mesaje de bine și oferte de concerte.

Vorbiți-mi, vă rog, despre cum funcționează pentru voi povestea cu inspirația și cu ideile. De unde vin, cum le faceți să funcționeze împreună? Ziceați undeva că aveați sursele de inspirație interconectate.

De-a lungul timpului, amândoi am avut ocazia să cântăm în diverse formule de trupe prin orașele natale sau chiar în Iași. Cred că am ajuns foarte repede după ce ne-am cunoscut la concluzia că trebuie să facem muzică împreună, pentru că ajunseserăm să scriem piese cu o ușurință de neimaginat. Am stat în mai multe rânduri și ne-am analizat gusturile în ceea ce privește literatura, muzica, filmul, și am început să explorăm fiecare ce-i place celuilalt din punctul acesta de vedere. Cumva fiecare venea pe nișa pe care celălalt o lăsa descoperită, în ideea că ascultam amândoi același gen de muzică, dar trupe total diferite, sau citeam cărți scrise de autori ai aceleiași perioade, dar în stiluri diferite. Nu cred să fi existat vreun moment în care unul dintre noi să vină cu o idee de piesă și celălalt să o refuze categoric, pentru că de fiecare dată se îmbinau două idei aparent antitetice, dar produsul final urma să fie o piesă demnă de cântat live.

Cum se transformă pentru voi experiențele personale, sursele de inspirație în muzică? Ne ghidați prin proces, luând drept exemplu o piesă?

Toate piesele noastre conțin o notă substanțială de biografism de care ne este foarte greu, în marea majoritate a timpului, să ne detașăm. Răzvan scrie în general despre familie, dragoste, călătorii și experiențele pe care le-a avut, pe când Vlad tinde să meargă spre o direcție mai abstractă, scriind despre obiecte de uz casnic, chefuri de apartament și vise pe care i le-a năruit fără nici un fel de milă alarma de dimineață de la telefon. Cred că este destul de vag să ne axăm pe o singură piesă, și nu atât de relevant, tocmai din motivul că fiecare reprezintă un eveniment mai mic sau mai mare care s-a întâmplat în viața noastră, pus sub lupă și trecut printr-un filtru ludic/romantizat.

Cum funcționează colaborarea dintre voi doi? Aveți viziuni similare, împărtășiți o singură viziune despre ce ar trebui să fie muzica voastră?

Am vrut să fim de la început ca o echipă bună de dublu la tenis de câmp, să reușim să anticipăm mișcările celuilalt, să înțelegem dinamica pieselor doar din priviri, să căutăm să avem cât mai puține momente de desincronizare. A necesitat ceva antrenament, dar probabil a ajutat și faptul că ascultăm aceleași genuri de muzică, și asta a făcut anticiparea mult mai ușoară.

Care sunt stilurile muzicale care vă mișcă? Dincolo de cele pe care le-ați abordat, îmi puteți spune, pe scurt, și despre unele pe care poate nu le-ați abordat până acum?

Poate chiar unul din primele lucruri pe care le-am discutat când ne-am văzut prima dată a fost ce stiluri ascultăm și în ce fel pot fi ele compatibile. Nu mare ne-a fost mirarea când am văzut că amândoi suntem fani alternativ, post-rock, grunge, brit-pop; cum am mai spus, ascultam cam aceleași genuri, doar trupele erau diferite. Interesant este faptul că, dacă primeam întrebarea aceasta acum o lună, poate două în urmă, am fi spus amândoi de country, doar că între timp am reușit să facem și o piesă așa, pe care sperăm să o lansăm în viitorul apropiat.

Ce ați vrea să spună muzica voastră despre voi, despre stilul vostru?

Uite un lucru poate neobișnuit pe care îl poate spune o trupă – când ne-am apucat de cântat împreună, nu ne-am propus să ajungem la radio sau să facem nu știu ce concerte. Eram prinși de dorința de a cânta, de a ne vedea seara după muncă sau facultate și să cântăm câteva ore bune. Nu am căutat să ne integrăm într-un anumit curent, deși acum incluziunea vine datorită valului de trupe pe care l-ai prins în același timp în care ai ieșit și tu. Muzica noastră este în totalitate rebeliunea unor șoareci de bibliotecă ce, după ora opt seara, își dau jos sacoul sau halatul de spital, își pun blugii și papucii comozi, și se apucă de ceea ce le place cel mai mult.

Dacă ar fi să faceți o coloană sonoră pentru un film care există deja, pe care l-ați alege?

Dacă ar fi să alegem, probabil ar trebui să spunem două filme din rațiuni pur subiective. Răzvan ar fi vrut să facem muzica pentru „Into the wild“, din simplul motiv ca piesele noastre să fie lângă cele ale lui Eddie Vedder, iar Vlad ar alege „Submarine“, din același motiv, să fie coleg de ending credits cu Alex Turner.

Și dacă, la modul ideal, ați face muzică cu un anume scop (să o cântați la un anume festival, să rupă topurile, orice), care ar fi scenariul acela?

Dacă ar fi vreodată să ne punem să facem muzică pentru un scop anume, cu siguranță ne-am dori să ajungem să performăm live la fashion show-uri, sau să compunem muzică pentru filme din new-wave-ul românesc sau să concertăm pe la festivalurile din țară și din afară, why not?

Care ați spune că este locul vostru pe scena muzicală din România? Există în acest moment o astfel de scenă? Cum o vedeți voi?

După un an de activitate (chiar în momentul în care răspundem la aceste întrebări, noi sărbătorim un an de când am format Adam’s Nest) cred că ne-am făcut treaba destul de bine, în condițiile date, și cum filtrul cel mai corect este să ne uităm la ce așteptări aveam și unde am ajuns, credem noi că suntem într-o postură onorantă, și de asemenea, într-o companie cel puțin onorantă la ora actuală.