Logo 100 Absolut Artists

Consuma Responsabil

Logo 100 Absolut Artists
ANDREI NACU

ANDREI NACU

Andrei Nacu

Andrei se împarte între practica artistică și serviciu, între Iași și Londra, unde lucrează ca photo archivist assistant la Royal Anthropological Institute. Înainte de fotografie, a studiat horticultura cinci ani. „Arta mi-a oferit libertatea de a experimenta și contextul potrivit pentru a descoperi lucruri noi. Cred că un soi de curiozitate continuă m-a adus pe drumul ăsta, în cel mai firesc mod.“ Două sunt direcțiile muncii lui din ultimii ani: fotografia de familie (ce operează la intersecția dintre memoria personală și istoria socială) și politicile reprezentării și arheologia media (încercând să înțeleagă limitările și potențialitatea mediului, dar și să pună întrebări legate de modul în care este folosit și de eventualele consecințe). Dar recent a lucrat și cu video, instalație sau performance.

Însă „fotografia (și imaginea în general), devenită omniprezentă, joacă un rol din ce în ce mai important în realitatea zilelor noastre. Cred că acest context ne obligă să analizăm și să re-evaluăm constant relația noastră cu fotografia, arhiva și memoria. Sunt fascinat de natura vie si potențialitatea imaginilor. Fotografiile nu au un caracter static, odată create, ele nu rămân la fel pentru totdeauna, ci sunt într-un proces continuu de transformare, atât în plan fizic, cât și al modului în care sunt interpretate sau utilizate. La fel, printr-un proces de producere, selectare, ordonare și afișare a fotografiilor, familia este, de fapt, în procesul de autodefinire și auto-reprezentare.“

Andrei crede că albumul de familie poate influența modul în care ne privim trecutul, însă ce facem cu fotografiile, cum le folosim și cum ne raportăm la ele ține de prezent. „Aceste dovezi ale existenței noastre sunt totodată parte a unui proces continuu de creare, recreare și înțelegere a ceea ce suntem noi acum“. Mai spune că granița dintre fotografie și memorie este imposibil de trasat, că fotografia poate funcționa ca o barieră în fața memoriei, când păstrăm în amintire doar ce a fost fotografiat, dar și ca suport al ei, pentru a rememora anumite momente. „Eu încerc să pun în discuție modul prin care fotografia de familie poate opera la intersecția dintre memoria personală și istoria socială“.

Alte lucrări („N 44° 55' 2.23'' E 25° 27' 22.456“ și „In almost every frame“ – în care cele 10 secunde de înregistrare a execuției soților Ceaușescu devin 270 de imagini, atât în printuri, cât și într-o carte) explorează reminiscențe ale comunismului asupra spațiilor și istoriilor sociale și personale. Vorbind despre ele, Andrei face referire la Vilém Flusser, care a definit ce s-a întâmplat în România în 1989 ca un punct de cotitură. „Pentru el, acesta a fost momentul când imaginea a devenit realitatea concretă însăși și lumea doar un pretext. Până atunci, ideea era că imaginea ar trebui să documenteze politicul și, dintr-o dată, politicul era făcut pentru a ajunge în imagine. Este imaginea cea care, de acum înainte, cauzează evenimentul.“ Așa încât translarea secvenței de zece secunde în formatul cărții tipărite obligă privitorul la o citire complet diferită și dă timp fiecărui cadru pentru a fi inspectat, cercetat, analizat.

Andrei lucrează la proiectul de lungă durată „Mulțimi, Submulțimi, Familii“, pentru care colecționează fotografii de familie din România anilor 1950-1989, „pentru a analiza auto-reprezentarea vizuală a familiei din perioada comunistă și relația acesteia cu procesul de re-evaluare a trecutului.“ Procesul de sistematizare și clasificare a imaginilor este laborios și dependent de fluxul de introducere a noi fotografii în arhivă. „Cu cât numărul lor crește, cu atât mai ușor devine să identific categorii și elemente sau situații ce se repetă și care ar putea avea relevanță în cercetarea mea. Chiar dacă, de cele mai multe ori, un element inedit, ce mă surprinde sau mă miră într-o fotografie, este motivul inițial pentru a crea o serie, pentru ca apoi similaritatea să devină criteriul de a accepta alte fotografii în ea, nu asemănarea dintre imagini este factorul ce contribuie la interesul pe termen lung. Fiecare fotografie arată aceleași obiecte, personaje sau situații, dar nu acesta este punctul de interes. După prima surpriză când descoperim că o fotografie, deși singulară, nu este unică, ci mai degrabă aparține unei familii de imagini, toate având același subiect, tocmai diferențele sunt cele care intrigă și captează atenția.“ Așa încât Andrei încearcă să ajungă la un rezultat care să evite o poziție absolută. „Dorința mea este aceea de a prezenta această colecție de fotografii în contextul și cu sensibilitatea care îi va permite privitorului să empatizeze cu imaginile, dar și să își pună întrebări.“