Logo 100 Absolut Artists

Consuma Responsabil

Logo 100 Absolut Artists
FLAVIU ROGOJAN

FLAVIU ROGOJAN

Flaviu Rogojan

Flaviu are 27 de ani, este artist, curator și coordonator al proiectului Aici Acolo Pop Up Gallery, un proiect care susține tinerii artiști, organizând expoziții pop-up în spații urbane abandonate sau nefolosite, pe care le transformă temporar în locuri dedicate artei. Trăiește și lucrează în Cluj-Napoca.

Cum ai devenit interesat de artă?

Am ajuns să fiu interesat de artă prin fotografie și Photoshop. Mă interesa inițial partea tehnică, dar era doar o fascinație pentru editarea imaginilor și semnalelor în general. În timpul studiilor universitare am ajuns să fiu interesat de arta conceptuală, și mi-a deschis ochii către mai multe medii și idei în arta contemporană.

Știu că ai studiat artă contemporană și fotografie la Universitatea de Artă și Design, în Cluj. Spațiul acesta a devenit deja mitizat ca unul în care arta înflorește în România. Cum e, de fapt, să te formezi și să faci parte dintr-un mediu atât de valorizat? E vreo experiență pe care să o fi avut și care să fie relevantă pentru felul în care simte această atmosferă un artist care trăiește în Cluj?

Am ajuns la UAD în 2009; în același an s-a deschis și Fabrica de Pensule, așa că încă din anul întâi am avut contact cu lucrări și expoziții ale artiștilor contemporani. Într-adevăr, Clujul e un oraș cu mai multe evenimente și o scenă de artă cu vizibilitate mare. Totuși, pentru artiștii tineri provocările sunt mari și oportunitățile nu sunt destule. Proiectul la care lucrez, Aici Acolo, are ca scop susținerea tinerilor artiști și este un răspuns la această atmosferă din Cluj, unde se simte energia de oraș studențesc, există mult potențial, dar prea puțini au ocazia să aducă arta lor în lumea artei profesioniste.

Lucrările tale vorbesc despre prezentul foarte tehnologizat (și încorporează tehnologie) și trimit către viitor – cum de ai devenit interesat de asta? Și cum te uiți tu la viitor?

Multe din device-urile și softurile pe care le folosim cu toții sunt promovate ca tehnologii de viitor, poate au fost idei science-fiction acum câțiva ani, dar sunt acum parte din cotidian. Cred că e bine să fim atenți la dezvoltările actuale și să fim critici cu încrederea pe care o acordăm unor tehnologii care se pretind obiective, dar sunt construite pe un set de valori. Când ne imaginăm viitorul, de multe ori, de fapt, proiectăm o perspectivă asupra prezentului, cu speranțele și anxietățile relevante pentru noi acum.

Lucrarea ta de masterat vorbea despre mult discutatul concept de white cube, despre felul în care comunică spațiul în care este expusă arta. Ești și fondatorul unei galerii pop-up menită să promoveze tinerii artiști. Ce probleme, dintre cele pe care ți le pusesei în lucrare, ți-ai pus odată cu galeria Aici Acolo?

În proiectul meu de masterat am studiat convențiile și modurile în care sunt fotografiate și documentate expozițiile de artă contemporană. M-a interesat în special documentarea cu o estetică de tip contemporaryartdaily, fotografii impecabile ale unor spații cu pereți albi. De multe ori un spațiu de tip white cube legitimează arta expusă și poate crea aparența unui cadru instituțional pentru lucrări.
În schimb, la Aici Acolo, proiectul este o galerie pop-up. Noi organizăm expoziții și evenimente pentru perioade foarte scurte de timp în spații nefolosite sau abandonate. De cele mai multe ori nu putem modifica spațiile și fiecare spațiu vine cu o poveste. În acest caz, chiar și dacă pereții sunt albi, nu aș numi spațiile acestea white cube.

Lucrările tale chestionează felul în care se produc imagini astăzi. Cum privești tu șirul nesfârșit de imagini care îți trec prin față, ca privitor?

Imaginile în format digital sunt acum foarte ușor de produs și de distribuit, și creează un flux de informație nesfârșit. Pe de o parte avem democratizarea unor tehnici foto-video: aproape oricine cu un telefon are acum capacitatea să producă imagini de calitate tehnică bună, chiar și modificarea imaginilor devine tot mai accesibilă: de la un simplu filtru la deep-fake. Din acest șir de imagini fiecare ne alegem informația relevantă și devenim curatori ai feed-ului nostru. Pe de altă parte, trebuie să fim conștienți de lucrurile care ne limitează tipul sau numărul de imagini la care avem acces, și de informația ascunsă în imagini.

O parte din munca ta împrumută din estetica jocurilor video, a filmelor – ce te stimulează/inspiră aici?

Jocurile video sunt acum medii artistice care fac parte din cultură și, ca filmele și muzica, modelează felul în care oamenii gândesc. Spațiile care pot exista doar într-o realitate virtuală sau situații care apar doar din cauza regulilor programate într-un joc pot de multe ori spune ceva despre spații sau situații din lumea „reală“.

Ce te interesează acum? La ce lucrezi?

Mă interesează prea multe lucruri diferite. Folosesc medii diferite. În acest moment folosesc un Tamagotchi ca animal de companie și asta mă duce cu gândul la relația între algoritmi și empatie.
Îmi împart timpul între practica artistică și Aici Acolo, unde lucrez cu Thea Lazăr, Edith Lázár și Lorena Cocioni.

Și, în cele din urmă, does looking at a picture of the sun hurt your eyes? (n.red. – referire la una dintre lucrFlaviu Rogojan)

Flaviu are 27 de ani, este artist, curator și coordonator al proiectului Aici Acolo Pop Up Gallery, un proiect care susține tinerii artiști, organizând expoziții pop-up în spații urbane abandonate sau nefolosite, pe care le transformă temporar în locuri dedicate artei. Trăiește și lucrează în Cluj-Napoca.

Cum ai devenit interesat de artă?

Am ajuns să fiu interesat de artă prin fotografie și Photoshop. Mă interesa inițial partea tehnică, dar era doar o fascinație pentru editarea imaginilor și semnalelor în general. În timpul studiilor universitare am ajuns să fiu interesat de arta conceptuală, și mi-a deschis ochii către mai multe medii și idei în arta contemporană.

Știu că ai studiat artă contemporană și fotografie la Universitatea de Artă și Design, în Cluj. Spațiul acesta a devenit deja mitizat ca unul în care arta înflorește în România. Cum e, de fapt, să te formezi și să faci parte dintr-un mediu atât de valorizat? E vreo experiență pe care să o fi avut și care să fie relevantă pentru felul în care simte această atmosferă un artist care trăiește în Cluj?

Am ajuns la UAD în 2009; în același an s-a deschis și Fabrica de Pensule, așa că încă din anul întâi am avut contact cu lucrări și expoziții ale artiștilor contemporani. Într-adevăr, Clujul e un oraș cu mai multe evenimente și o scenă de artă cu vizibilitate mare. Totuși, pentru artiștii tineri provocările sunt mari și oportunitățile nu sunt destule. Proiectul la care lucrez, Aici Acolo, are ca scop susținerea tinerilor artiști și este un răspuns la această atmosferă din Cluj, unde se simte energia de oraș studențesc, există mult potențial, dar prea puțini au ocazia să aducă arta lor în lumea artei profesioniste.

Lucrările tale vorbesc despre prezentul foarte tehnologizat (și încorporează tehnologie) și trimit către viitor – cum de ai devenit interesat de asta? Și cum te uiți tu la viitor?

Multe din device-urile și softurile pe care le folosim cu toții sunt promovate ca tehnologii de viitor, poate au fost idei science-fiction acum câțiva ani, dar sunt acum parte din cotidian. Cred că e bine să fim atenți la dezvoltările actuale și să fim critici cu încrederea pe care o acordăm unor tehnologii care se pretind obiective, dar sunt construite pe un set de valori. Când ne imaginăm viitorul, de multe ori, de fapt, proiectăm o perspectivă asupra prezentului, cu speranțele și anxietățile relevante pentru noi acum.

Lucrarea ta de masterat vorbea despre mult discutatul concept de white cube, despre felul în care comunică spațiul în care este expusă arta. Ești și fondatorul unei galerii pop-up menită să promoveze tinerii artiști. Ce probleme, dintre cele pe care ți le pusesei în lucrare, ți-ai pus odată cu galeria Aici Acolo?

În proiectul meu de masterat am studiat convențiile și modurile în care sunt fotografiate și documentate expozițiile de artă contemporană. M-a interesat în special documentarea cu o estetică de tip contemporaryartdaily, fotografii impecabile ale unor spații cu pereți albi. De multe ori un spațiu de tip white cube legitimează arta expusă și poate crea aparența unui cadru instituțional pentru lucrări.
În schimb, la Aici Acolo, proiectul este o galerie pop-up. Noi organizăm expoziții și evenimente pentru perioade foarte scurte de timp în spații nefolosite sau abandonate. De cele mai multe ori nu putem modifica spațiile și fiecare spațiu vine cu o poveste. În acest caz, chiar și dacă pereții sunt albi, nu aș numi spațiile acestea white cube.

Lucrările tale chestionează felul în care se produc imagini astăzi. Cum privești tu șirul nesfârșit de imagini care îți trec prin față, ca privitor?

Imaginile în format digital sunt acum foarte ușor de produs și de distribuit, și creează un flux de informație nesfârșit. Pe de o parte avem democratizarea unor tehnici foto-video: aproape oricine cu un telefon are acum capacitatea să producă imagini de calitate tehnică bună, chiar și modificarea imaginilor devine tot mai accesibilă: de la un simplu filtru la deep-fake. Din acest șir de imagini fiecare ne alegem informația relevantă și devenim curatori ai feed-ului nostru. Pe de altă parte, trebuie să fim conștienți de lucrurile care ne limitează tipul sau numărul de imagini la care avem acces, și de informația ascunsă în imagini.

O parte din munca ta împrumută din estetica jocurilor video, a filmelor – ce te stimulează/inspiră aici?

Jocurile video sunt acum medii artistice care fac parte din cultură și, ca filmele și muzica, modelează felul în care oamenii gândesc. Spațiile care pot exista doar într-o realitate virtuală sau situații care apar doar din cauza regulilor programate într-un joc pot de multe ori spune ceva despre spații sau situații din lumea „reală“.

Ce te interesează acum? La ce lucrezi?

Mă interesează prea multe lucruri diferite. Folosesc medii diferite. În acest moment folosesc un Tamagotchi ca animal de companie și asta mă duce cu gândul la relația între algoritmi și empatie.
Îmi împart timpul între practica artistică și Aici Acolo, unde lucrez cu Thea Lazăr, Edith Lázár și Lorena Cocioni.

Și, în cele din urmă, does looking at a picture of the sun hurt your eyes? (n.red. – referire la una dintre lucrările lui Flaviu, care se pot vedea pe http://flaviurogojan.com)

Yes.