Logo 100 Absolut Artists

Consuma Responsabil

Logo 100 Absolut Artists
LARISA DAVID

LARISA DAVID

Larisa David

Larisa nu își aduce aminte cum a ajuns să fie interesată de artă, dar știe că au fost „nişte împrejurări şi nişte prieteni de familie care m-au îndemnat să mă îndrept spre pictură şi desen“. Așa că a ales să studieze la Liceul de Artă, când a devenit interesată de fotografie. De aceea a ajuns să aplice la foto-video, la UNArte. „Au fost multe momente de răscruce, dar cred că unul din cele mai importante a avut loc după ce am absolvit facultatea. Am fost invitată de Simona Dumitriu, alături de alți artiști, să particip într-un proiect la Platforma, care s-a materializat într-o serie de evenimente sub numele ‘Deschis pentru inventar’. Cam atunci am început să mă îndrept către gesturi performative și intervenție. Încetul cu încetul, am devenit tot mai interesată de a crea constelații de elemente disparate, care să interacționeze în forme hibride, pentru a explora ce tensiuni devin palpabile în societatea în care trăim.“ Nu ar ști să spună cât a contribuit facultatea la practica ei de acum, dar cu siguranță a învățat-o să fie autosuficientă. În schimb, zice, „au fost câțiva oameni în facultate care au contribuit la practica mea.“

În munca ta atingi teme interesante și sensibile în contextul de azi – naționalismul, identitatea, un anume soi de excepționalism care domină felul în care ne raportăm la personajele vizibile din peisajul românesc. De unde vine interesul tău pentru aceste lucruri?

Mă raportez la națiune și identitate ca la niște ficțiuni banalizate şi normalizate, care au capacitatea să perpetueze relații asimetrice. Consider că trăiesc și interacționez constant cu aceste ficțiuni, de aceea mi se pare importantă destabilizarea lor prin invitarea altor perspective. Cred că atunci devin posibile momente de deviere, precum şi alte moduri de navigare a lumii.

Poate arta să vindece? Să ajute? Îți propui să faci asta prin practica ta?

În fața problemelor sistemice, cred că poate doar bandaja. Eu, personal, nu îmi propun asta în practica mea, ci mai degrabă să inserez alte orizonturi.

Cum vezi receptarea unei lucrări, ce public crezi că ar trebui să vadă ceea ce faci? E important pentru tine ca practica ta să fie inteligibilă pe mai multe niveluri/accesibilă unui public mai larg? Ai vrea să nască întrebări? De fapt, cum ai vrea să fie privită munca ta?

Atitudinea mea față de public fluctuează în raport cu contextul în care mă aflu. Dar mi se pare important ca fiecare proiect să fie cât mai accesibil şi inteligibil unui public cât mai larg. Deoarece sunt interesată în a destabiliza, de multe ori iau rolul de autoritate, în special în performance-uri, iar publicul e invitat să chestioneze atât ce comunic, cât și ce reprezint. De asemenea, mai este un alt aspect relevant când vine vorba de public: deoarece unele din proiecte sunt foarte strâns legate de un context specific, nu consider că ar trebui să călătorească. Astfel, nu doresc ca un proiect precum „[de]limitări“, de exemplu, să fie accesibil într-un context internațional prin traducere și/sau expunere în afara țării. La nivel de recepție, da, doresc să nască întrebări, dar mă interesează și posibilitatea de a specula asupra unor alternative.

Percepi vreuna dintre lucrările tale ca fiind mai importantă (la nivel subiectiv) decât altele? Dacă da, poți să îmi explici?

Da, unele proiecte sunt mai importante pentru mine decât altele, iar unele îmi plac mai mult decât altele, iar cele două nu sunt neapărat sinonime pentru mine. Dar fiecare proiect e diferit. „44.4275°N 26.0874°E, Aripa E4“, de exemplu, este primul performance pe care l-am făcut, și mi-a plăcut foarte mult și să generez scenariul, și să combin date despre clădire (Palatul Parlamentului), cu teroare sonică, simboluri de putere, detalii despre mobila din expoziții sau despre aparatajul electric din aripă. „7 Views from the Hill“ a implicat colaborarea cu oameni într-un context total nou mie, unde am luat interviuri rezidenților unui cartier din Kansas City, care a fost în trecut o enclavă a comunității de imigranți veniți din sud-estul Europei. În „Rehersals for Victory“, mi-am imaginat un sport fictiv – Gimnastica Victoriei –, mereu atentă la felul în care gimnastica și corpul în general interacționează cu afecte și identitate națională.

Ce alte situații din realitatea imediată te interesează/inspiră? Dar experiențe personale?

Felul în care interacționez cu mediul înconjurător îmi informează practica constant, iar unele experiențe personale ajung, mai mult sau mai puţin filtrate, să fie încorporate în proiecte. De exemplu, faptul că m-am mutat în Olanda, acum doi ani, m-a făcut să mă uit la modul în care figura străinului este (re)produsă în societatea vestică, precum și la modurile în care se materializează suspiciunea la adresa acestuia. Presiunea integrării și problema vizibilității m-au făcut să fiu interesată de posibile strategii de infiltrare și impersonare și de felul în care poate fi chestionată relația autohton-alohton. Astfel că performance-ul „Dwellings are where Dwellers Dwell“ trasează teritoriul casei ca paralel la cel al națiunii, și felul în care acesta modelează corpul rezidenților și oferă acces. „See Something Suspicious“ explorează distanța dintre a fi suspicios la a fi sub suspiciune, când este vorba despre casă, cartier sau oraș.

La ce lucrezi acum?

Momentan schițez un viitor proiect care va explora goticul în viața de zi cu zi.