Logo 100 Absolut Artists

Consuma Responsabil

Logo 100 Absolut Artists
RALUCA CROITORU

RALUCA CROITORU

Raluca Croitoru

Raluca spune că parcursul prin care a ajuns la artă a fost „unul ocolitor, în care au predominat științele reale. Însă am fost mereu interesată de artă, în principiu de pictură și film. Apoi, eu și fratele meu am cumpărat un aparat automat, pe film, când eu eram în școala generală, și de atunci am început să fac fotografii. Nu a fost un moment decisiv, ci mai degrabă un cumul de situații, oameni, întâmplări care m-au făcut să îmi regândesc deciziile. Probabil, cel mai important a fost anul pe care l-am petrecut în Franța în timpul studiilor de la ASE, cu programul ERASMUS. După ce m-am întors în țară, m-am hotărât să dau admitere la UNArte la Foto-Video, iar portofoliul l-am selectat din fotografiile pe care le făcusem în timpul acelui an de studii.“ Apoi, în 2016, a finalizat și masteratul la Piet Zwart Institute din Rotterdam.

Ce te atrage la performance? E imediatul situației pe care o creezi? Expresivitatea? Faptul că și privitorul devine automat participant?

Mă interesează imaterialitatea peformance-ului, faptul că se bazează foarte mult pe prezență și pe atenție, atât din partea performer-ului, cât și din partea publicului.

Ai nevoie de curaj pentru practica ta? De fapt, de ce ai nevoie?

Cred că în orice practică în care filtrezi cunoștințe prin propria subiectivitate e nevoie de curaj, pentru că ieși din paradigma de corect/greșit și intri într-o zonă vagă, în care ceea ce faci este o căutare continuă a celei mai potrivite modalități de exprimare a ceea ce ești/simți/gândești în acel moment. Și ai nevoie de curaj să îți exprimi aceste căutări în fața unei audiențe. Eu am nevoie să îmi mențin un ritm personal de lucru, în care să alternez perioade intensive de cercetare și producție cu pauze de reflecție. Și de o disciplină interioară suficient de putenică pentru a cerceta un anumit subiect și a-l translata într-o formă artistică.

Care e finalitatea muncii tale ca artistă? De ce faci ce faci? Ce impact ai vrea să aibă munca ta?

Nu mi-am definit niciodată lucrările printr-un impact pe care aș vrea să îl aibă asupra altora, însă cred că parcursul pe care îl urmez pentru fiecare lucrare mă ajută să înțeleg un pic mai mult din cum e construită lumea și cum sunt construită eu.

Cum îți faci lucrările accesibile publicului? Faci asta?

Performance-urile le prezint live, în contexte în care sunt invitată sau în contexte pe care mi le creez singură, și încerc să adaptez structura lor în funcție de spațiul în care mă aflu (galerie, black-box, spațiu public etc). De cele mai multe ori, filmez separat documentarea performance-urilor, iar unele din video-urile rezultate sunt accesibile pe platforme online, însă disparate. Momentan, lucrez la un nou site, care să funcționeze ca punte între aceste platforme.

Sunt lucrările tale nostalgice? Sunt ironice? Cum le-ai descrie?

Nu cred că sunt nici una, nici alta. Le-aș descrie ca reflexe, care balansează toate sensurile acestui cuvânt în conținutul lor.

Lucrezi mult cu corpul în practica ta – ce e interesant, pentru tine, la el și la posibilitățile sale de exprimare?

Mă interesează multe aspecte, printre care fizicalitatea corpului, instrumentalizarea lui, istoria înscrisă în și prin corp, relația dintre corp și prezența individuală și colectivă, relația dintre materialitate și imaterialitate. Nu mă gândesc la corp ca subiect, ci ca punct de contact, ca intersecție din care și prin care pot să se formeze conexiuni și sensuri noi.

Cum crezi că îți vei privi, după ceva timp, practica de acum? Cum ai vrea să te uiți la munca ta?

Cred că voi continua să o văd ca un proces continuu, o coregrafie în care fiecare secvență de pași este influențată de cele precedente.

Este arta independentă de conceptul de gen? Te întreb asta după dezbaterile intense care au afectat și lumea artistică post #MeToo și care, îmi imaginez, trebuie să fi trezit discuții în comunitate.

Genul a jucat și joacă un rol important în împărțirea rolurilor și activităților, și asta nu numai în artă. Mi-aș dori ca arta să fie independentă de gen, însă dacă privim chiar și numai spre trecutul recent, discriminarea bazată pe gen este prezentă pretutindeni în artă, ceea ce înseamnă că nu putem discuta de independență din moment ce nu a existat vreodată o poziție de egalitate.

La ce lucrezi acum? Ce te interesează și ce te inspiră?

Pentru moment vreau să continui cercetarea legată de noțiunea de corp sub capitalism, înțeles prin prisma activităților de zi cu zi, și în special în situații legate de muncă și timp liber. Sunt interesată de coregrafie, ca instrument de cercetare și expresie, și de intersecția dintre coregrafiile sociale și coregrafie ca practică artistică. Ca mod practic de lucru, vreau să explorez ideea de performance ca mediu, spre deosebire și în relație cu ideea de performance ca eveniment. În octombrie o să particip la o rezidență artistică la Art in General în New York, prin programul de rezidențe oferit de CEC ArtsLink, unde o să folosesc aceste interese ca punct de plecare pentru un performance.